Unele inimi ascund diamante…

Numele meu este Anastasia.

Vă invit să citiți jurnalul poveștii mele de iubire. Poate că pentru voi este o poveste ca oricare alta, dar pentru mine, este povestea care mi-a completat viața în cel mai frumos mod posibil.

Pătrundeți în lumina și în lumea pe care am construit-o puțin câte puțin.

Ziua în care l-am cunoscut pe Ethan, a fost ziua în care inima mea a bătut cu putere. A fost ziua în care am zâmbit chiar dacă fuseseră nori pe cerul meu. El a reușit să-mi aducă bucuria în suflet chiar fără să știe.

Ziua 1

Părul blond, ușor cârlionțat, îi cade lejer pe umeri, dându-i aerul unui star rock. Înalt și cu atitudinea unui om care știe ce vrea de la viață și-și ia fără să ceară voie, aduce un aer de prospețime și adrenalină în viața mea.

Mă simt doar o frunză dusă de vânt în preajma lui. Forța și determinarea ce gravitează în jurul lui, îmi dau senzația unui carusel în care pătrund fără să mai dețin controlul. O lume în care simt că nu-mi am locul.

Trag aer în piept și-mi ridic privirea. Ochii noștri se întâlnesc și energia ce răzbate din apele albastre și învolburate din privirea lui, îmi face pulsul să o ia razna.

Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că rămâneți fără aer? Ei bine, așa mă simt. Îmi forțez plămânii să funcționeze, dar cred că neuronii mei sunt în vacanță și tot corpul îmi este în derivă.

Nu sunt o tipă mică, nici de statură, nici ca vârstă. Am douăzeci și nouă de ani și aproape un metru și optzeci de centimetri, dar mă simt firavă pe lângă el. Părul meu șaten deschis, rebel și fără niciun dubiu, cea mai imposibil de aranjat podoabă capilară, este crucea mea.

Sunt șlefuitor de diamante naturale, iar bărbatul ce stă acum în fața mea și mă privește de parcă aș fi picată din cer, este exemplul perfect de cum arată o nestemată în formă brută.

Prin prisma meseriei pe care o am, nu pun prea mult preț pe ambalajul meu. Mă îmbrac cu haine largi, îmi țin părul prins în coc și, cu ochelarii cu rame negre și mari ce nu-mi lipsesc de pe nas, știu că nu sunt genul de femeie care să atragă atenția.

Așa că, vă dați seama ce surprinsă am rămas când tipul s-a apropiat de mine, deși prietenii lui făceau glume. Nu îmi trebuia un doctorat să-mi dau seama că eu sunt subiectul acelor glume deocheate.

Acum îmi fac doar curaj să rostesc un amărât de cuvânt.

În clipa în care mâna lui se ridică spre chipul meu, fără a spune ceva, orice, care să mă ajute să scap de senzația asta ciudată de nod în gât, unul dintre prietenii lui îl prinde de braț și-l trage cu putere.